- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

De ce femeia credincioasă niciodată nu va zice că în Biserică drepturile ei au fost încălcate

 

Biserica a zis și va zice precum că, omul este ființă liberă. Ea a afirmat faptul că și bărbații, și femeile au aceleași drepturi politice, sociale și economice. În „Fundamentele Concepţiei Sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse” este menționat următorul lucru: „bărbatul și femeia sunt două moduri de existență într-o unică”. Ei sunt egali şi vrednici de aceeaşi cinstire, fiindcă ambii în mod egal sunt purtători de chipul lui Dumnezeu şi de demnitatea fiinţei umane.

În acelaşi timp apare şi o întrebare: ce nu le ajunge femeilor contemporane? Împotriva cărei inegalități ele se luptă astăzi? Dacă nemulțumirea lor se manifestă prin nedorința de a urma normele morale și universale (o mare parte a feministelor susțin practica avortului, principalul argument fiind faptul că femeia este stăpânul propriului corp, de aceea are dreptul a orândui „ce este produs de ea” după propria dorință), atunci Biserica niciodată nu va susține așa inițiativă.

Mai târziu nu le-a plăcut comportamentul față de femei în Vechiul Testament, iar la sfârșit că Dumnezeu s-a întruchipat anume în bărbat. Ca protest feministele îndeamnă oamenii să se adreseze către Dumnezeu nu la genul masculin, ci feminin. Este evident că afirmările sus-menționate nu pot fi primite ca argumentare teologică, dar ca un capriciu a unui copil needucat și nemulțumit.

Femeia credincioasă niciodată nu va zice că în Biserică drepturile ei au fost încălcate și nu i se permite a intra în altar. Să ne amintim despre înconjurarea lui Hristos. În ultimele clipe a vieții pământești a Mântuitorului lângă El se aflau anume femeile. Nici Maria Magdalena, nici Marta și Maria (surorile dreptului Lazăr), nici însuși Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu au zis că au fost ofensate cu ceva, că apostolii au primit ceva mai mult decât ele. Ele au slujit Domnului Iisus Hristos cu ce au putut: cu puterile lor, cu viețile lor, cu credința lor. Lucrurile date arată că, pentru ele slujirea lui Dumnezeu și credința au fost de nedespărțit, dar totodată nu legate de preoție. Preoția este slujire deosebită care cere multă răspundere și seriozitate. Preotul răspunde nu numai de viața sa duhovnicească, dar și de viața spirituală a turmei cuvântătoare, care i-a fost încredințată. Și faptul că Sfânta Biserică a ferit femeia de această povară este încă o dovadă că Biserica Ortodoxă păzește femeile de o răspundere care este peste puterile lor.

Feministele contemporane, încercând să demonstreze dreptatea lor, prezintă ca argument preoția femeilor în protestantism. Dar să nu uităm că în comunitățile protestante femeia pastor nu este preot în înțelegerea noastră. Ea nu este chip al lui Hristos, fiindcă în protestantism nu se oficiază acele taine și rânduieli, pe care este chemat să le săvârșească preotul. Pastorul protestant este în primul rând un învățător, care tâlcuiește enoriașilor Sfânta Scriptură și rostește predici. Această funcție în Biserica Ortodoxă o poate îndeplini și femeia. Cel mai adesea ea și o îndeplinește, fiindcă majoritatea profesorilor din școlile duminicale sunt femei.

Andrei Muzolf, profesor al Academiei Teologice din Kiev,

Biserica Ortodoxă Ucraineană