- Episcopia Ungheni - http://episcopia-ungheni.md -

Darul şi binecuvântarea lui Dumnezeu se depărtează de la cel care blestemă

Atât blestemul, cât şi hulele odrăslesc din rădăcina mâniei, deci din aceeaşi rădăcină. Pentru aceasta, blestemul şi hula stau pe acelaşi cântar şi amândouă poartă venin de moarte, după cum şi maica lor, patima mâniei, are locul de cinste între cele şapte păcate de moarte. Cine se obişnuieşte să blesteme, uşor alunecă şi la hulă. Blestemul este un cuvânt potrivnic blagosloveniei. Şi după cum blagoslovenia arată o dorinţă spre bine şi spre mântuire, tot aşa blestemul arată o dorinţă spre paguba cuiva şi spre pierzare.

Legea creştină opreşte întrebuinţarea blestemului. El poate să fie folosit numai de păstorii duhovniceşti, ca o legătură pentru duhurile cele necurate sau ca o pedeapsă pentru cei nepocăiţi, care fac sminteala poporului. Cei care blestemă la orice supărare, dau dovadă că nu au mintea sănătoasă, ori n-au credinţă curată. Blestemele sunt ca nişte picături de otravă, care izvorăsc din inima celui mânios şi mai ales din inima necredinciosului. Ca să ne încredinţăm cât de mult urăşte Domnul blestemul, voi aminti un paragraf din Sfânta Evanghelie.

Înainte de Sfintele Patimi, mergând cu Sfinţii Apostoli spre Ierusalim, Domnul a trimis pe câţiva dintre ucenici mai înainte într-un sat de-al samarinenilor să vestească despre venirea Lui. Însă necredincioşii samarineni n-au voit să-L primească pe Domnul. Pentru aceasta Apostolii Iacob şi Ioan s-au tulburat şi au zis către Domnul: „Doamne, vrei să zicem să se pogoare foc din cer să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie?” Domnul însă i-a mustrat pentru socoteala lor, zicând: „Nu ştiţi ai Cărui Duh sunteţi? Căci Fiul Omului n’a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască”, şi au trecut în alt sat (Luca 9, 54-55).

După cum se vede, Sfinţii Apostoli Iacob şi Ioan s-au mâniat împotriva samarinenilor, care nu voiau să-L primească pe Domnul, şi pentru asta voiau să-i pedepsească. Deci au cerut voie de la Domnul ca să rostească un fel de blestem, adică să-i ardă focul pe necredincioşi. Domnul însă i-a mustrat, căci nu voia să cheme pe nimeni la credinţă cu sila şi nici nu voia să facă răzbunare asupra cuiva.

Din sfintele cărţi aflăm că blestemul cel nesocotit, adică nedrept, sau rostit în batjocură, se întoarce la cel care îl rosteşte, iar persoana blestemată, dacă este nevinovată, nu se alege cu blestem, ci dimpotrivă, primeşte după credinţă şi blagoslovenie.

Un lucru însă trebuie ştiut: că de la cel care are obiceiul blestemului se depărtează blagoslovenia, după cum zice Sfântul Prooroc David, şi niciodată nu se pricopseşte, căci blestemul nu este altceva decât izgonirea darului.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Sfinţi şi mari duhovnici despre exorcizare şi tămăduire