Sufletul care a defăimat pe Ziditorul pentru plăcerea zidirii trebuie să vindece cu durere de bunăvoie dulceaţa cea volnică, şi cu întristare de bunăvoie desfătarea prin care s-a lipsit de dumnezeiasca lumină.
Şi fiindcă pedeapsa curăţeşte greşeala, cu dreptul este să primească pedeapsă, cel care a îndrăznit să săvârşească păcatul. Dar fiindcă omul, păcătuind, a defăimat culmea binelui şi l-a schimbat cu o zidire netrebnică şi lesne de defăimat, care este mare ocară a Prea Înaltei şi Prea Cinstitei Măriri, cu cuviinţă este ca cel care a ocărât un asemenea Stăpân să se smerească şi să se defaime de bunăvoie până la pământ. În acest fel se nevoiesc aceia cărora le-a deschis Dumnezeu ochii cu această cerească lumină, să-şi ispăşească păcatul pentru ca să se învrednicească iertării. Dar pentru că păcătuim mai mult la Dumnezeu, cu lucrul, cu trupul şi cu sufletul, este de trebuinţă să facerm odată cu ispăşirea şi jertfa către Stăpânul, cu cele de mai sus trei fapte bune. Cu milostenia, jertfim lucrul; cu postul jertfim trupul și cu rugăciunea, duhul.
Toate păcatele se fac sau împotriva lui Dumnezeu, sau împotriva noastră, sau împotriva aproapelui, și la aceste trei păcate sunt ispăşitoare și plătesc aceste trei fapte bune; postul, pentru noi; milostenia, pentru aproapele, şi rugăciunea pentru Dumnezeu. Cine doreşte să îmblânzească pe Dumnezeu către sine, trebuie să se silească la aceste trei fapte bune.
Monahul Agapie Criteanul
Mântuirea păcătoșilor
Editura Egumenița, Galaţi