Sfânta Biserică este cel mai mare, cel mai sfânt, cel mai bun, mai înţelept, mai neapărat trebuincios aşezământ al lui Dumnezeu pe pământ. Este adevăratul cort al lui Dumnezeu, pe care l-a zidit Domnul, nu omul – nu Luther, nu Calvin, sau Mahomed, sau Buddha, sau Confucius şi alţii ca ei, oameni păcătoşi, pătimaşi. Biserica este unirea rânduită de Dumnezeu a oamenilor legaţi între ei prin credinţă, prin învăţătură, prin sfinţită ierarhie şi Taine; este oastea duhovnicească a lui Hristos, înarmată cu putere duhovnicească împotriva nenumăratei cete diavoleşti, pentru că: „Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în vazduh” (Efes. 6,12).
Biserica e spitalul duhovnicesc, unde omenirea bolnavă de păcat se tratează cu medicamentele harice date de Dumnezeu: Pocăinţa, Trupul şi Sângele lui Hristos, învăţăturile, sfaturile şi mângâierile păstorilor turmei cuvântătoare a lui Hristos; este baia de obşte a curăţirii, a renaşterii şi sfinţirii; este altarul lui Dumnezeu, în care toţi sunt sfinţiţi de Duhul Sfânt prin Botez, Mirungere şi celelalte ierurgii şi slujbe bisericeşti. Biserica este soare duhovnicesc în lume, ce luminează şi înviază pe toţi cei care sunt în întuneric şi-n umbra morţii şi sunt omorâţi de păcate.
Sfântul Ioan de Kronstadt
Adevărurile în care cred
Editura Sophia, Bucureşti, 2012
