- Episcopia Ungheni - http://episcopia-ungheni.md -

Sfânta Liturghie ne face mai mari și mai bogați decât întregul univers sau de ce este important să se săvârșească slujbele în biserică

Dragi și iubiți credincioși, 

Orice atac asupra bisericii, trebuie oprit; orice acțiune șovăielnică a credincioșilor în privința credinței trebuie îndreptată; orice nedumerire în privința celor sfinte trebuie explicată. Or, ceea ce se petrece în prezent, cauzat de apariția noului coronavirus, necesită niște lămuriri și explicații vizavi de unele momente legate de cultul liturgic și de venirea noastră la biserică. Prin cele care le vom scrie, dorim încă o dată să vă asigurăm cu toată puterea și certitudinea că, Biserica și mai ales Sfânta Împărtășanie, adică Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos, nu sunt și nu pot fi niciodată purtători sau transmițători de vreo infecție, maladie sau boală. Iar lingurița cu care se împărtășesc oamenii, se sfințește de la Sfânta Împărtășanie. Și cum poate ceva sfânt să aducă boală? Ceea ce e sfânt aduce vindecare, binecuvântare și întărire. 

Toate Sfintele Taine sunt de folos oamenilor, dar cel mai mult Sfânta Liturghie, prin care dobândim multe și mari binefaceri și foloase duhovnicești de la Dumnezeu. Și atunci de ce dorim să ne lipsim de aceste binecuvântări? Căci neîngăduindu-le oamenilor să vină la biserică, îi văduvim de întâlnirea directă cu Dumnezeu și de binecuvântări cerești. Și acum ascultați cu atenție și luați aminte cu toții: Sfinții Părinți ne asigură cu toată certitudinea că participând cu credință și dragoste la Sfânta Liturghie, devenim mai bogați decât întreg universul”.  

În timpul Sfintei Liturghii se petrec minuni mari și ne mai văzute. Cine i-a parte la Sfânta Liturghie, stă la masă cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu toate Puterile Cerești, cu Sfinții Apostoli și cu Toți Sfinții. Oare poate fi o bucurie și onoare mai mare decât aceasta? Și de ce dorim să ne lipsim de această negrăită bucurie? Căci, cum s-a zis, doar la biserică, în timpul sfintelor slujbe putem să avem această părtășie. Trebuie să știm că, participând la Sfânta Liturghie facem cea mai bună și frumoasă faptă și, totodată, îl ținem departe de viața noastră pe diavol. 

Chiar dacă în ultimul timp tot mai mult apare întrebarea: De ce trebuie să mergem la Biserică, mai ales în timp de boală și de grea încercare? Dar când este nevoie de spital și de medicamente, nu atunci când ești bolnavul la spital? Când apa și izvorul sunt mai importante, nu atunci când ți-i sete? Când cauți mâncarea, frigiderul și magazinul, nu atunci când ți-i foame? Când cauți haină să te îmbraci, nu atunci când ți-i frig? Și, oare nu-i mai mult nevoie de Biserică și rugăciune în comun acum pe timp de grea încercare și de boală? Oare nu acum este nevoie mai mult de ajutorul lui Dumnezeu, decât ca atunci când este bine? Dar cum să obținem acel ajutor mult dorit și de mare folos acum, dacă noi vrem să închidem bisericile, să nu frecventăm slujbele, să nu ne împărtășim?  

În nenumărate scrieri ale Sfinților Părinți găsim scris că Biserica și spațiul ei, în timpul Sfintelor Slujbe, sunt raiului pe pământ, căci când slujitorul spune: „Binecuvântată este împărăția Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Duh…” atunci Cerul – Dumnezeu și toți sfinții – coboară pe pământ. Sau cum se rostește într-o rugăciune de la sfârșitul slujbelor de Utrenie: „În Biserica slavei Tale stând, în ceruri ni se pare a ședea…”. Și atunci cum putem crede că acolo unde e Dumnezeu, ne putem îmbolnăvi? Crede cineva că spitalul este o sursă de îmbolnăvire? Desigur că nu. 

Apropo, de ce oamenii pe timp de boală aleargă la spital? Deoarece au încredere că acolo sunt medici și medicamente care-i va vindeca și vor deveni sănătoși. Dar oare la Biserică, unde este Dumnezeu – Medicul Suprem și Atotputernic – nu ar trebui să alergăm tot cu aceiași încredere și nădejde? Dacă s-ar închide toate spitalele și s-ar subestima importanța sistemului medical, oare nu ar fi o catastrofă din punctul de vedere al sănătății trupești? Dar „Sistemul Medical” care are menirea să vindece și să întărească sufletul, oare de ce este subestimat și se forțează închiderea lui, tocmai acum când poate mai mult ca niciodată este nevoie să „activeze” la capacități maxime?  

Chiar dacă noi – la Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschi” din mun. Ungheni – oferim (gratis) spre folosire măști și mănuși medicale, dar și soluție dezinfectante le punem în biserică nu pentru frica slujitorilor, nu că ne clătinăm în credință, nu că am subestima puterea sfințitoare a sfintelor slujbe și taine, dar le oferim ca măsură igienică impusă de autorități și pentru confortul psihologic al oamenilor. De asemenea, ilitonul cu care ștergem credincioșii după ce se împărtășesc, este muiat în spirt, dar tot din același considerent, ca oamenii, cei mai slabi în credință, să nu aibă suspiciuni de îmbolnăvire 

Dacă s-ar transmite infecție prin Sfânta Împărtășanie, toți preoții, fără excepții, ar fi bolnavi, cel puțin de tuberculoză, boală foarte răspândită de-a lungul timpului. Căci, după ce se împărtășesc toți credincioșii, preotul consumă toată Sfânta Împărtășanie din Potir, de unde s-au împărtășit sute de credincioși, și asta nu o singură dată, ci zeci, sute sau poate chiar mii de ori și pe parcursul a zeci de ani.  

Paza și vindecarea în Biserica Mamă, Creștin-Ortodoxă, vine de la Harul lui Dumnezeu. Iar Harul, așa cum spunea un sfânt: ,,vindecă bolile, plinește lipsurile, face minunile”. De aceea, nu trebuie ca Biserica Ortodoxă, unica în care este prezent și lucrător, Harul lui Dumnezeu, să fie pusă pe același picior de egalitate cu celelalte confesiuni, unde nu sunt prezente Tainele Bisericii și continuitatea apostolică sau și mai rău, pe un cântar cu toate instituțiile societății. Deci „fără Har nu putem fi oameni ai lui Dumnezeu”, după cum spunea cuviosul Siluan Atonitul. Și tot fără Harul – nu e vindecare! Dar Harul vine și se simte acolo unde este credință adevărată, însoțită de dragoste și curaj creștinesc, dar nu de frică și lașitate.  

Trebuie să ținem minte toată viața că, unde este credință acolo toate sunt bune și cu spor duhovnicesc se săvârșesc. Dar unde este credința creștinilor de astăzi? Dacă suntem membri vii ai Bisericii lui Hristos, așa cum mulți se consideră a fi, oare de ce nu credem că vom fi vindecați, păziți și conduși de Hristos? Cei care se tem de această îmbolnăvire, nu-L pun pe primul loc pe Dumnezeu, ci viața și sănătatea lor. 

Observăm în multe locuri din Sfânta Evanghelie că în majoritatea cazurilor când Hristos vindeca pe cineva sau înfăptuia o minune, spunea: ,,Credința ta te-a mântuit! Fie ție după credința ta!” Și de ce astăzi oamenii nu mai au parte de mărețe minuni ca pe vremuri? Deoarece credința nu mai este așa puternică și statornică, ci se clatină chiar de la prima încercare. Dar oare când va veni Hristos pe pământ va mai găsi credință adevărată? Va găsi, dar nu una adevărată, ci o credință ca cea de astăzi: teamă de a mărturisi adevărul evanghelic pentru care mulți martiri s-au jertfit, teama de cele sfinte, de Biserică, de Sfânta Împărtășanie.  

De ce este periculos să pierzi credința? Căci a pierde sau a te lipsi de credință înseamnă a te autoizola și a te sorti unei pieri inevitabile. Credința în Dumnezeu îl face pe om puternic în duh și corect în alegeri. Asupra omului care e cu Dumnezeu, adică asupra credinciosului, nu se abate nici o întâmplare rea. Dumnezeu transformă blestemul în binecuvântare, boala în sănătate, sărăcia în bogăție, etc., dacă omul manifestă credință vie și nădejde în puterea de ajutorare Cerescului Tată.  

Dar de ce slăbește credința la oameni? După învățătura evanghelică și a Sfinților Părinți, credința este slăbită și chiar nimicită de păcate. Oare cum credeți, milioanele de avorturi din întreaga lume, certurile dintre frați, prieteni și consăteni, mânia, concubinajul, curvia, divorțurile, destrăbălare, trăirea necununați, nerușinare, contraceptivele, eutanasierea și incinerarea, sărbătorile anti-creștine Valentines Day, 8 martie, asuprire, goană numai după bani, uitare de Dumnezeu și biserică, încălcarea posturilor și a sfintelor porunci, uitarea de rugăciune și de mântuirea sufletului, etc. Și  să știți, Dumnezeu nu ne îngăduie necazuri pentru că nu ne iubește, dar pentru ca omul să se mântuiască de păcat! Căci omul în suferință aleargă la Dumnezeu și se roagă mai cu credință, râvnă și durere sufletească.  

Observăm că de  la o zi la alta, se duce o luptă împotriva bisericii,  spunându-se că ea ar fi la moment locul cel mai periculos de infectare a oamenilor. De ce într-un birou, studio de televiziune, unde lucrează zeci sau chiar sute de persoane simultan, li se permite să activeze?! De ce în magazine, unde oamenii iau diferite produse în mână pentru a le vedea termenul de valabilitate sau producătorul și apoi le pun înapoi pe raft, de ce statul și organele excepționale nu organizează metode de precauție pentru clienți, să li se ofere mască și mănuși?! Oare în acest fel magazinele nu prezintă un real mijloc de infectare? Oamenii care sunt la serviciu în această perioadă și activează în interiorul unei încăperi, de ce nu sunt și ei impuși să-și presteze serviciu afară? De ce numai slujitorii bisericii sunt scoși afară să slujească? Atunci de ce se iau așa măsuri drastice doar cu biserica? Doar din cauza măsurilor igienice? Cred că nu acesta este motivul pentru care biserica este atacată și se dorește închiderea ei. Dar trecem acum peste asta, căci nu e cazul să detailăm acest subiect. Doar vrem să mai actualizăm îndemnul nostru din ultimele zile: NU LOVIȚI ÎN BISERICĂ! Au fost foarte mulți în decursul istoriei care au făcut sau au încercat să facă acest lucru și nu au reușit s-o distrugă. Căci Cel ce o apără e Hristos Domnul. „E greu să lovești cu piciorul în țepușă și să rămâi nevătămat”, ne spune Scriptura. Dumnezeu nu se lasă batjocurit de oameni.  

Nu trebuie să râdem de biserică și acțiunile ei, chiar dacă le consideră mulți că sunt învechite și nu sunt la ordinea zilei. Scriptura ne spune că și de Noe au râs mulți. Îl huleau, îi nesocoteau munca atunci când construia corabia. Oamenii râdeau de el, dar el muncea și împlinea ceea ce ia poruncit Dumnezeu. Și azi mulți râd de acțiunile și activitatea Bisericii. Dar adevărați slujitori nu trebuie să se uite la aceasta. Ei – slujitorii, dar și credincioșii, deopotrivă – trebuie să împlinească ceea ce a poruncit Dumnezeu. Oamenii de pe timpul lui Noe și-au înțeles greșeala când au văzut corabia închisă și apele potopului venind peste ei. Oare și noi să ne trezim doar atunci când vom vedea bisericile închise definitiv și valurile încercărilor venind asupra noastră? 

Orice instituții și mai ales statul are niște ligi care trebuie respectate, în caz contrar, încălcarea anumitor legi atrag după sine și pedeapsa. Biserica are și ea niște legi și învățături divine, date de Dumnezeu prin Scriptură și scrierile Sfinților Părinți. Iar una din poruncile bisericii – prima din cele 9 porunci bisericești – care trebuie respectată este: Să mergem și să ascultăm slujbele la Biserică în fiecare duminică și  sărbătoare. Iar creștinii și slujitorii cei adevărați țin cu strictețe aceste porunci bisericești, tocmai ca să nu atragă pedeapsa lui Dumnezeu asupra lor. Dar de ce nu ne gândim că toate încercările prin care trecem sunt tocmai pentru faptul că nu am frecventat bisericile și nu am ascultat Sfintele Slujbe. Oare nu ar trebui tocmai acum să începem cu toții a frecventa cât mai regulat posibil Sfânta Biserică, Casa lui Dumnezeu, Tronul Slavei Sale de pe pământ?    

Ni se impune să îndepărtăm oamenii de la biserică, dar cum să facem acest lucru, când avem Canoane Bisericești care ne îndeamnă să aducem și să chemăm creștinii la biserică. În biserica primară, cei care lipseau duminica și marele sărbători de la Sfânta Liturghie, erau puși la canon aspru. Dar cum vom răspunde noi, Arhierei și preoți, în fața lui Dumnezeu, dacă încercăm să-i oprim pe oameni de a veni la biserică? Cei care se tem să slujească, își arată slaba credință și teama de a fi mărturisitori prin fapte a dreptei credințe.  

Desigur, Hristos nu a obligat pe nimeni să facă ceva, El doar a sfătuit și a îndemnat cu blândețe: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). De asemenea, nici noi, slujitorii bisericii, nu obligăm pe nimeni, dar avem datoria sfântă să arătăm corect drumul care duce spre rai, spre Dumnezeu. Avem datoria să sfătuim pe toți cu cuvinte mântuitoare. Avem datoria să chemăm cu dragoste pe toți la Sfânta Biserică și Sfintele Slujbe, unde se săvârșește „jertfa cea fără de sânge și mântuitoare”. 

Atitudinea luată împotriva bisericii acum, oare nu-i un început ca noi să începem a ne deprinde că, ori de câte ori suntem bolnavi și avem încercări, să ne lepădăm de biserică, s-o închidem și să ne izolăm în părerile noastre omenești? 

Avem acte și mărturii istorice care ne arată că în unele perioade de epidemie, pentru necesitățile spirituale se construiau biserici într-o singură zi. Și acum întrebăm: atunci era nevoie de biserică, iar acum nu? Atunci se făceau chiar din temelie biserici, iar acum nu permitem nici să slujim în cele pe care le avem 

Dragii mei, 

E dureros să constatăm că prin acțiunile multora este vădit faptul că între oameni nu mai există credință și frică de Dumnezeu. Nu mai există dragoste de biserică și sfintele slujbe. Nu mai există râvnă față de rugăciune, post și Sfântă Împărtășanie. Astăzi oamenii, mai mult se tem de virus, decât de Dumnezeu; mai mult ascultă și cred ce se spune la televizor și pe întreg mediul online, decât ce spune Sfânta Scriptură și de Sfinții Părinți, mai mult se încred în ce spune un oarecare analist, decât ce le spune slujitorul bisericii; mai mult se încred în medic decât în Hristos. Lumea creștină e scufundată în patimi și păcate. Mulți nu mai au trebuință de religie, de biserică și de Dumnezeu. Or, aceasta e un lucru grav.  

Câți din bolnavii vindecați au venit la biserică și-i mulțumească lui Dumnezeu? Câți din cei ce au primit binecuvântări și ajutor în viața lor mai sunt recunoscători față de Dumnezeu? 

Credința în Dumnezeu și dragostea față de biserică și sfintele Taine se arată cât sunt de adevărate și de mari nu pe timp de pace, sănătate și de îmbelșugare, ci în vremurile de boală și grea încercare se vădește ce fel de credință și dragoste avem. Desigur că „diavolul, care niciodată nu doarme” și care este un mare diplomat, se străduie să ducă la pierzare veșnică multe suflete. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Prin necredință multe suflete sunt prinse în mrejele diavolului”. De aceea și îndemnăm cu toată dragostea ca oamenii să creadă că „Dumnezeu este Stăpânul vieții și al morții și că nimic nu ți se poate întâmpla rău dacă ești cu El”.   

Ne ascundem în casă de virus sau mai degrabă de urmărirea morții. Dar moartea și boala are cheie de la orice ușă, intră în cele mai de jos ale pământului, în cele mai zăvorâte palate. De ea nu scapă nici sărac, nici bogat; nici împărat, nici slugă; nici bolnav, nici sănătos; nici arhiereu, nici preot; nici călugăr, nici mirean. Mântuitorul ne îndeamnă să „priveghem și să ne rugăm”, căci nu știm nimeni locul, ziua și ceasul sfârșitului nostru. De ce nu ne gândim că, poate azi e ziua când trebuie să-l mărturisim pe Dumnezeu cu îndrăzneală și fără frică. De aceea să avem mereu candela sufletului aprinsă cu flacăra credinței și alimentată cu undelemnul faptelor bune. 

Când Dumnezeu i-a zidit pe Adam și Eva, așezându-i în rai, i-a preîntâmpinat cu o oarecare  „amenințare” că dacă vor încălca porunca și vor mânca din pomul oprit”, cu moarte vor muri. Și cu toate acestea protopărinții noștri, Adam și Eva, ascultând de glasul ispititorului, au ales benevol moartea. Prin glasul Sfintei Scripturi, Dumnezeu ne spune de atâtea ori că dacă vom săvârși păcatul, vom muri, iar dacă vom împlini Sfintele Porunci vom avea parte de viață pământească, dar și veșnică. Și cu toate acestea alegem și noi, ca Adam și Eva, prin săvârșirea păcatelor mai mult moarte și nu viața. Dumnezeu ne spune că vom muri dacă facem păcate, dar nu-L ascultăm, iar medicul sau cineva dintre oameni ne spune că dacă ne vom îmbolnăvi, vom muri, îl credem. Oar nu este asta o pervertire a gândirii noastre? Oare nu este o înțelegere greșită a lucrurilor? 

Cu Hristos, pe dealul Golgota, au fost răstigniți doi tălhari. Amândoi aveau aceleași drepturi și libertate. Dar unul a ales binele, celălalt răul, unul a mărturisit dumnezeirea Celui răstignit, celălalt L-a hulit pe Hristos. Și noi azi avem în mijloc Biserica și pe Hristos (Sfânta Împărtășanie), în postura căruia dintre tălhari alegem să fim, a celui care a mărturisit dumnezeirea lui Hristos sau a celui care a hulit Sfințenie supremă de lângă el?  

Acum e timpul să strigăm cu stăruință și credință lui Dumnezeu, să venim la biserică, să ne rugăm, să ne spovedim, să ne împărtășim, să mărturisim adevărul, ca Dumnezeu să dezlege toate legăturile satanei din viața noastră. Or, prin aceste acțiuni duhovnicești, vom arăta că am ales ca tălharul cel din partea dreaptă „partea cea bună, care nu se va lua de la noi”. 

Astăzi trebuie să înțelegem că, în trecut se retrăgeau călugării sau chiar și unii creștini mai nevoitori, în locuri pustii, prielnice pentru osteneală ascetică mai sporită. Ei se retrăgeau pentru pocăință și rugăciune, nu că fugeau de biserică sau că o nesocoteau. 

Iubiți fii duhovnicești, 

O să vă spun o întâmplare cu un adânc înțeles duhovnicesc. Se spune că un gospodar avea o țarină întinsă și frumoasă, dar toată era într-o baltă de apă. S-a străduit acest om vreme îndelungată să scoată toată apa de pe țarină, dar nu reușea, pentru că ziua scotea, iar noapte se adăuga iarăși apă. Într-o zi un înțelept i-a spus acestui gospodar: dacă vrei să scapi de apa de pe țarină, astupă izvoarele și fă le să sece. Gospodarul a făcut întocmai. Apa nu s-a mai adăugat pe țarină, iar după aceasta pământul a fost prelucrat corespunzător și a dat multe roade. La fel este și în viața noastră, dar și în societate deopotrivă. Să ne străduim a astupa izvorul relelor din sufletul și din viața noastră, iar după aceasta în inima, viața, familia, localitatea și societatea noastră vor rodi lucruri bune, frumoase și folositoare. 

În încheiere voi aduce cu toată dragostea și durerea sufletească îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Să nu părăsim Biserica, cum au unii obiceiul…” (Evr. 10, 25). Căci „Rugându-ne împreună, ne vom umple cu toții de Duhul Sfânt…” (Fap. Ap. 2, 3-4). Iar cel plin de Duhul Sfânt va fi puternic și biruitor în fața la orice boală, încercare și greutate sufletească sau trupească. 

 

Cu dragoste creștinească și grijă arhierească 

PETRU, 

Episcop de Ungheni și Nisporeni 

 

 

  1. S.Mă adresez către cinul monahal și către clerul din Episcopia de Ungheni și Nisporeni: Fraților! în aceste zile grele, întăriți-Vă în credință, slujiți lui Dumnezeu cu frică, mărturisiți cu îndrăzneală credința noastră. 

Vă îndemn părintește, pe toți slujitorii din Eparhia noastră, anunțați pe enoriașii parohiilor Dvs, ca la ora 21 (ora 9 seara) să citiți psaltirea, acatistul Sf. Mare Mucenic Pantelimon, Sf. Sfințit Mucenic Haralambie, Acatiste ale Maicii Domnului.  

De asemenea, mă adresez către toți preoții Eparhiei, îndemnându-Vă, dacă nu puteți cu mai mulți creștini, măcar preotul și-un creștin, înconjurați cu icoana hramului bisericii localitatea Dvs, citind în timpul procesiunii, acatistul Sfântului ocrotitor, al hramului bisericii. 

 VĂ ÎNDEMN PE TOȚI LA RUGĂCIUNE ȘI FAPTE BUNE!!!