- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Mesajul Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, adresat Înaltpreasfinţitului VLADIMIR, Mitropolit al Chişinăului și Întregii Moldove, cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului ceresc

Înaltpreasfinţiei Sale,
Înaltpreasfinţitului VLADIMIR,
Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove

Înaltpreasfinţia Voastră,

Cu prilejul zilei Ocrotitorului Ceresc a Înaltpreasfinţiei Voastre, avem deosebită bucurie de a Vă adresa calde urări de sănătate, pace şi bucurie sfântă precum şi alese împliniri duhovniceşti.

Sfântul ocrotitor al cărui nume îl purtaţi să fie rugător către Sfânta Treime pentru pacea întregii lumi, iar Înaltpreasfinţia voastră să-i urmaţi viaţa sfântă pe care a trăit-o el. Sfântul Cneaz Vladimir, încreştinătorul poporului Rus, să vă fie un model de râvnă pentru activitatea sfântă de încreştinare, el fiind numit ,,Întocmai cu Apostolii”, asemenea şi slujirea sfântă la care sunteţi chemat să fie sfântă şi apostolică, iar Hristos – Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Sfântului întocmai cu Apostolii, Marele Cneaz Vladimir, să Vă dăruiască ajutorul Său sfânt în viaţa şi activitatea misionară, culturală şi socială pe care o desfăşuraţi!

Cu dragoste în Hristos-Domnul,

PETRU 

Episcop de Ungheni şi Nisporeni