- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

MESAJ DE FELICITARE AL PREASFINŢITULUI PETRU, EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI, ADRESAT STAREŢEI MĂNĂSTIRII „SF. CUV. PARASCHEVA”, HÎNCU, EGUMENEI PARASCHEVA (CAZACU) CU OCAZIA SĂRBĂTORII OCROTITORULUI CERESC

În această zi binecuvântată de către Sfânta Treime, când Sfânta noastră Biserică face pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva, cea care a luat crucea şi i-a urmat lui Hristos, vă adresăm sincere felicitări şi binecuvântări arhiereşti.

Sfânta Parascheva al cărei nume îl purtaţi, să fie rugătoare către Sfânta Treime pentru pacea întregii lumi, iar Sfinţia Voastră să-i urmaţi viaţa, nevoinţele şi învăţăturile, căci monahul este un om al fericirii pentru că poate comunica cu Dumnezeu zilnic, iar în anii care urmează să-i trăiţi să intensificaţi, îmbogăţiţi această fericire şi iubire dumnezeiască a vieţii care este un dar dumnezeiesc pentru fiecare. Viaţa binecuvântată de către Sfânta Treime să fie pentru Preacuvioşia Voastră, plină de rugăciune, de trăire cu Hristos şi în Hristos, o viaţă de urmare a vieţii Sfintei Cuvioase Parascheva.

Ziua de astăzi să vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic şi Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, cea mult folositoare, cum este cinstită ea în acatistul ei, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru viaţa monahală pe care o trăiţi şi multă credinţă faţă de Biserică şi Hristos.

Cu binecuvântare şi profundă preţuire,

+PETRU
______________________________,

EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI