Mesaj de felicitare adresat Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Director al Centrului de Plasament Casa Copilului „Preafericitul Iosif” de la copiii ce se cresc și se educă aici

Mult stimatul nostru TĂTIC,

Cu prilejul acestei sărbători, noi, copiii educaţi şi crescuţi în lacrimile rugăciunii Sfinţiei Voastre, venim să vă aducem în dar buchetul recunoştinţei, unde fiecare petală este o mulţumire şi-o urare de sănătate. Nu ne ajung cuvinte pentru a vă mulţumi cu gratitudine pentru căldura, dragostea, bunătatea şi grija părintească ce ne-o oferiţi zi de zi.

Sunteţi pentru noi ca o lumină cerească, venită pentru a mîngîia şi-a alina durerea din inimile noastre. Decenii la rînd aţi construit nu numai lăcaşuri Sfinte, dar şi suflete de copii, schimbându-le destinele şi cultivând în sufletele lor virtuţi creştineşti. Suntem cei mai fericiţi copii că ne-am învrednicit să vă avem ca tată, pentru că aici, în casa de copii, am trăit cele mai frumoase emoţii de bucurie.

Vă admirăm pentru curajul, voinţa, răbdarea şi puterea de a trece peste toate greutăţile vieţii, fiind pentru noi un model demn de urmat şi să vă promitem că valorile ce le-aţi semănat în sufletele noastre vor rodi peste ani, devenind şi noi oameni de folos societăţii, iar numele Preasfinţiei Voastre va rămîne scris cu litere de aur în inimile noastre.

LA MULŢI ŞI FERICIŢI ANI !!!!!