- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

MESAJ DE FELICITARE PREASFINȚIEI SALE, PREASFINȚITULUI PETRU, EPISCOP DE UNGHENI ȘI NISPORENI CU PRILEJUL ANIVERSĂRII A PATRUZECI ȘI NOUĂ DE ANI DE VIAȚĂ PĂMÂNTEASCĂ

Preasfinției Sale,

Preasfințitului PETRU,

Episcop de Ungheni Nisporeni

 

Preasfințite Părinte al nostru și bun chivernisitor al moștenirii lui Hristos, Atotmilostivul Dumnezeu V-a învrednicit să ajungeți la binecuvântata aniversare de patruzeci și nouă de ani de viață pământească, atunci când puterile numai sporesc, iar spiritul creator își ia avânt pentru a face și mai multe lucrări bineplăcute și necesare.

Popasul aniversar la care ați ajuns este un bun prilej pentru o retrospectivă a celor pe care le-ați săvârșit ca Arhiereu, părinte duhovnicesc și pur și simplu ca om cu frica lui Dumnezeu. Iar dacă modestia ce vă înfrumusețează sufletul și trăirea, nu Vă permite să faceți acest lucru, o vom face noi, cei aflați sub omoforul Preasfinției Voastre:  prin blândețe, rugăciune, desăvârșită dragoste și muncă până la abnegație, ați reușit să readuceți speranța în sufletele a zeci și zeci de oameni, care uitați de semenii lor, se zbăteau în mrejele deznădejdii și pentru care, se părea că nu se mai poate face nimic. Totuși Domnul lucrează prin robii Săi, și astfel, ați reușit să realizați lucruri mari, imperative timpului. Multe le-ați făcut și multe sunt neștiute, pentru că nu spre fală au fost făptuite, ci spre lauda lui Dumnezeu și spre alinarea suferințelor unor suflete chinuite. Însă cele ce se cunosc sunt de ajuns pentru a fi iubit și respectat atât de cei ce poartă haina preoțească și monahicească, precum și de credincioșii Sfintei noastre Biserici Ortodoxe – care au simțit și nu o dată acea grijă și emoție părintească pe care prea puțini oameni o au în aceste timpuri de tulburare și restriște.

Dar câte Biserici își înalță astăzi falnic cupolele în razele soarelui și duc pe aripile dangătului de clopot vestea biruinței lui Hristos?, –  fie renovate, sau construite de la temelie, datorită binecuvântatei năzuințe a Preasfinției Voastre de a vedea în Eparhia pe care o păstoriți, cum triumfă Adevărul credinței și cum oamenii se întorc cu fața către Dumnezeu. Câte inimi pline de rugăciune au văzut aceste sfinte lăcașe, câte chipuri luminate de credință și de bucurie sinceră și curată a văzut seculara mănăstire Hâncu?, – podoabă de neprețuit a Ortodoxiei moldave, căreia i-ați redat splendoarea de odinioară, mănăstirea Hîrbovăţ care era dată uitării treptat îşi redobîndeşte slava de altă dată iar în oraşul catedră Ungheni, s-a pus deja temelia unei frumoase Catedrale, unica închinată Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăţ și toate acestea pentru că ați știut cu înțelepciune să dați un sfat bun și să veniți cu un ajutor cuvenit la timpul potrivit, astfel încât grădina Maicii Domnului să se mărească și să înflorească, dând noi vlăstare și întărind pe cei deja aflați acolo.

Preasfinția Voastră, Dumnezeu a fost Bun și Darnic, înzestrându-Vă cu toate calitățile pe care trebuie să le aibă un om pentru a se bucura de respectul și de prețuirea semenilor săi și de aceea, în zi de sărbătoare Vă urăm un singur lucru – să fiți vrednic și în continuare de chemarea ce o aveți, iar noi, ca niște copiii ascultători, ne vom ruga fierbinte cu puținătatea rugăciunii noastre, pentru ca Tatăl Ceresc să vă țină sănătos și ferit de orice primejdie văzută sau nevăzută, astfel încât încă mulți ani să luminați cu făclia cea dătătoare de viață drumul pe calea mântuirii poporului drept-măritor.

 

SĂ NE TRĂIȚI ÎNTRU MULȚI ANI STĂPÂNE!

Cu deplină supunere și fiască dragoste,

Clerul şi credincioşii Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni