Ziua Femeii Creștine la Catedrala Episcopală din or. Ungheni și premierea Concursului ,,Femeia – Inima Familiei!”

Doamne, Dumnezeul nostru, primeşte această rugăciune stăruitoare de la noi, robii Tăi, şi ne miluieşte după mulţimea milei Tale şi trimite îndurările Tale peste toate femeile creștine, dreptmăritoare, de pretutindenea, peste noi şi peste tot poporul Tău, care aşteaptă de la Tine mare şi bogată milă.

Cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în data de 30 aprilie, 2017, Duminica Femeilor Mironosițe, în catedrala episcopală ,,Sf. Bin. Mare Cnz. Alexandru Nevski”, din or. Ungheni, a fost săvîrșită Sfînta Liturghie de către clericii catedralei.

La sfîrșitul Sfintei Liturghii, cu deosebitul prilej de sărbătoare, cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Protoiereul Nicolai BOIAN,  Președintele Mișcării  eparhiale ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale”, a citit ,,Cuvînt de Felicitare a Preasfințitului PETRU, adresat tuturor Femeile Creștine”.

Tot în această zi,  cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Mișcarea  eparhială ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și Familiei Tradiționale” a încheiat concursul ,,Femeia – Inima Familiei!”, premiind finaliștii.

Concursul ,,Femeia – Inima Familiei!”, s-a desfășurat în perioada 23 februarie- 23 aprilie, 2017, în cuprinsul raioanelor Episcopiei. Forma concursului a fost eseu sau poezie. Toate creațiile le puteți citi integral pe site-ul Mișcării: www.familiafericita.wordpress.com, secțiunea ,,Concurs: Femeia – Inima Familiei!”

La o masă dulce, tinerii activi, au primit Diplome arhierești, cărți ,,Istoria și Acatistul Icoanei Făcătoarei de Minuni din Hîrbovăț”  și cărți cu îndrumări ortodoxe, actuale și de mult folos. Activitatea a fost susținută de către Preasfinția Sa, Preasfințitul PETRU – ,,Episcopul tinerilor”, fapt pentru care îi aducem sincere mulțumiri!

Finaliștii Concursului sunt:

  1. Ana-Maria Mostovei
  2. Nadejda Bejan
  3. Tatiana Boz
  4. Dumitrița Grosu
  5. Ana Cebotari
  6. Antonia Cebotari
  7. Valeria Scutelnic
  8. Ursu Maria
  9. Petru Macovei
  10. Lapp Tudor

Participanții menționați, care nu au participat la Premierea Concursului, sunt așteptați pentru a li se transmite Diploma și a darul pregătit.

În contextul sărbătorii de astăzi, Ziua Femeii Creștine, membri și voluntari ai Mișcării ,,Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, a Vieții și  Familiei Tradișionale”, au împărțit cu drag flori și felicitări, femeilor din biserică și în stradă. Fiecare femeie, odată cu atenția acordată și cuvinte din inimă, a primit o bucurie sufletească, pe care o va împărtăși mai departe. S-au bucurat de  flori și felicitări, în jur de 200 de femei!

Dorim tuturor femeilor, multă pace, bucurie în inimă, sprijinul celor de alături, dragoste și respect din partea celor dragi și ajutorul lui Dumnezeu în toate cele bune!