Darul lui Dumnezeu făcut oamenilor – Viața

Vineri, 29 mar. 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret ipodiaconul Ioan GAJIM și Președintele Mișcării „Pentru apărarea și promovarea Fecioriei, Vieții și Familiei Tradiționale” pr. Nicolai BOIAN, s-au aflat în mijlocul elevilor Liceului din Sculeni, Ungheni.

Întâlnirea în cauză este prilejuită de o serie de activități ce vizează dreptul la viață în luna Pro-Viață (Martie)!
Elevii au avut ocazia să afle cum poate tânărul creștin, care Îl iubește pe Dumnezeu, să-L mărturisească; cum ascultarea de Dumnezeu aduce fericire netrecătoare în viața tânărului și ce spun Dumnezeiasca Scriptură și Sfinții Părinți despre Darul Vieții!

În multe locuri din Dumnezeiasca Scriptură se vorbește despre Viață ca Dar al lui Dumnezeu și despre Dreptul inviolabil al Ființelor umane să se bucure de lumina Soarelui!

Astfel, în prima carte a Vechiului Testament Facerea 2:7 și în una din Epistolele Sfântului Pavel din Noul Testament, 1 Corinteni 15:45 se spune „Și luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață, și s-a făcut omul ființă vie”. Iacov, ruda Domnului și primul episcop al Ierusalimului, în Epistola sa sobornicească 1:17 spune că „Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele Luminilor, la care nu este schimbare sau umbră de mutare”. Deci de la Dumnezeu, Dăruitorul prin excelență, ne vine acest minunat Dar și noi suntem chemați ca din iubire să-I aducem slăvire și mulțumire.

Ca ființe create după chipul lui Dumnezeu (Facere 1:27), sufletul fiindu-ne împodobit cu cele 3 puteri: rațiune (sauînțelegătoare)voință (sau irascibilă) și sentiment (sau poftitoare/concupiscentă), Dumnezeu ne cheamă ca împreună cu El săconlucrămconservăm și guvernăm lumea. Acest lucru este posibil doar prin perpetuarea vieții pe acest pământ. Viața umană, cu toate posibilitățile și realizările ei, este încredințată omului spre păstrare, fructificare și progres continuu, căci omul este singura făptură a lui Dumnezeu purtătoare de valori.

O maximă foarte frumoasă spune în felul următor: „Viața este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ce faci cu această viață este darul tău pentru Dumnezeu”.

Dumnezeu oferă Darul Vieții oamenilor din Iubire (cf. I Ioan 4:8; 16). Darul este o extensiune a iubirii! Și astfel, El i-a creat pe oameni din iubire, pentru ca ei să fie fericiți și să fie în comuniune cu Dumnezeu! Dar căzând din această comuniune de iubire prin păcatul neascultării, totuși, Dumnezeu nu ne-a lăsat în groapa pierzării și L-a trimis pe Fiul Său, „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” Ioan 3:16.

Învăţătura ortodoxă a dat un sens şi o valoare nouă vieţii umane, nu numai în perspectiva veşniciei, ci şi în aceea a duratei sale limitate pentru că ea a permis creştinului să realizeze plenitudinea demnităţii sale de fiu al lui Dumnezeu, răscumpărat din robia păcatului şi a morţii, prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos.

Tinerețea a ocupat un loc de cinste și în lucrarea pastoral-misionară a Părinților Bisericii. Deși ea s-a confruntat cu condiții sociale deosebit de grele, totuși, putem vedea că s-au ocupat intensiv de pastorația tinerilor. Sf. Clement Romanul spune: „Să învățăm pe tineri învățătura fricii de Dumnezeu … Copiii noștri să aibă parte de creșterea cea întru Hristos; să învețe ce putere are smerenia înaintea lui Dumnezeu și ce poate dragostea curată în fața lui Dumnezeu; să învețe că bună și mare este frica de Dumnezeu și că mântuiește pe toți cei care trăiesc cu cuvioșie în Dumnezeu, cu cuget curat“.

Elevii Liceului din Sculeni vor ști că înghenunchind în fața lui Dumnezeu, vor putea sta cu conștiința demnă și dreaptă în fața oamenilor.

Mulțumiri parohului localității- Protopopul circumscripției Ungheni, Prot. Mitr. Bartolomeu TURTUREANU și Direcției Liceului pentru desfășurarea frumoasei Întâlniri!