Cei ce-aduc Colindul Sfînt coboară Cerul pe pămînt

Cu binecuvîntarea Preasfintitului PETRU, Episcopul de Ungheni și Nisporeni, parohul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din sat. Buțeni, r-nul Hîncești, Prot. Vasile PREPELIȚĂ, dupa o tradiție frumoasă, stabilită deja de trei ani, în Ajunul Nașterii Domnului împreună cu colindătorii au vizitat pe cei mai triști ca noi. În primul rînd colindătorii s-au deplasat în mun. Hîncești la Centru pentru copii cu dizabilități „Pasarea Albastra” unde au vestit prin colinde frumoase Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos și aducînd fructe în dar pentru copii. Mai apoi colindătorii cu familia preotului au vizitat bătrinii Azilului din com. Sarata-Galbenă, r-nul Hîncești, unde au adus dispoziție de sărbătoare și cadouri pentru fiecare din cei 68 de bătrîni, aflați acolo. Cu urări de sărbătoare și cu colinde deosebite, ducînd în mîini Steaua și dînd din clopoțeii, colindătorii au intrat în fiecare salon ca să bucure și pe cei care sunt țintuiți la pat. Cu lacrimi în ochi se felicitau reciproc părintele și corul bisericii cu bătrînii și neputincioșii, bucurîndu-se că pot aduce Vestea Cea Bună la toată suflarea și tot suflet necăjit. Multumim lui Dumnezeu și pe cei care au o inimă mare și ne ajută la fapte binecuvîntate, Dumnezeu să vă aibă în pază!